You are currently viewing Primul vapor încărcat cu cereale a plecat din portul Odesa

Primul vapor încărcat cu cereale a plecat din portul Odesa

Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat luni dimineață din Portul Odesa, în conformitate cu acordul semnat la Istanbul cu Rusia, anunță BBC.

Nava Razoni a părăsit portul Odessa cu destinația Tripoli din Liban. Este așteptată la Istanbul pe 2 august. Apoi își va continua călătoria, după ce va fi inspectată la Istanbul”, a transmis Ministerul turc al Apărării, într-un comunicat.

Astfel, nava Razoni, sub pavilion Sierra Leone, este prima navă care pleacă din acest port în conformitate cu acordul încheiat cu Rusia luna trecută.

Potrivit ONU, transportă peste 26 de mii de tone de porumb.  Este de așteptat să urmeze și alte convoaie, respectând coridorul maritim și alte formalități în conformitate cu acordul.

Reamintim că pe 22 iulie Ucraina și Rusia au semnat acordul, intermediat de ONU și Turcia, pentru exportul de cereale ucrainene din trei porturi de la Marea Neagră.

Plecarea altor nave este planificată în limitele coridorului şi formalităţilor convenite”, adaugă Ministerul turc al Apărării.

Editor: I.F.A.