”Ungaria se sufocă economic”, este de părere deputatul de Dâmbovița, Radu Popa. Social democratul consideră că programul economic al lui Orbán a rămas fără motorul financiar al UE și va face implozie și că Ungaria a jucat chiar mai prost decât România în relația cu UE.
„Începând de la miezul nopţii de sămbătă spre duminică, preţul plafonat de 480 de forinţi (1,19 euro) pentru litrul de benzină şi motorină va fi disponibil numai pentru vehiculele proprietate personală, utilajele agricole şi taxiuri, urmând a fi excluse autovehiculele deţinute de companii.
Oficial, înăsprirea măsurilor este necesară pentru că rafinăria de la Szazlombatta, principala rafinărie din Ungaria a grupului MOL, va trece printr-o perioadă de lucrări mentenanţă şi nu va putea acoperi necesarul pieţei interne.
După părerea mea, situația lor financiară e extrem de dificilă și nu mai găsesc fonduri să susțină plafonarea. E cam ca la noi, doar că România nu a jucat atât de catastrofal relația cu UE”, scrie Radu Popa, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














