You are currently viewing PNL Târgoviște: noul proiect al Legii Educației pune accentul pe transparență, calitatea actului educațional, promovarea excelenței

PNL Târgoviște: noul proiect al Legii Educației pune accentul pe transparență, calitatea actului educațional, promovarea excelenței

Întrucât PNL și-a asumat creșterea finanțării educației, creșterea calității și încrederii în sistemul de învățământ, este momentul pentru a se face o reformă coerentă, transmite PNL Târgoviște. Organizația municipală transmite într-un comunicat de presă care sunt principalele modificări prevăzute în noua Lege a Educației, care fac parte din proiectul România educată și „pun accentul pe transparență, calitatea actului educațional, promovarea excelenței, adaptarea la noi contexte, asigurarea unui sistem educațional în care etica, respectul, profesionalismul, diversitatea și respectul sunt pilonii principali.

Partidul Național Liberal și-a asumat creșterii finanțării educației prin alocarea progresivă a resurselor, creșterea calității și încrederii în sistemul de învățământ, performanță în educație, iar aceste obiective nu pot fi atinse decât printr-o reformă coerentă, o nouă paradigmă în relația dintre elev, părinte, școală și societate.

Proiectul Legii învăţământului preuniversitar, aflat în dezbatere publică, vine cu schimbări importante: organizarea învățământul preuniversitar pe etape, de la educația timpurie la învăţământul secundar superior; portofoliul personal educaţional al elevului; posibilitatea unităților de învățământ liceal cu statut de Colegiu național de a organiza concurs de admitere în clasa a IX-a; reglementarea cuantumului minim al burselor și salarizarea cadrelor didactice, susținerea copiilor şi tinerilor capabili de excelență atât în unităţi de învăţământ, cât şi în unități pilot de excelenţă.

Pentru asigurarea respectării normelor de etică și a calității actului educațional a fost propusă înființarea Direcțiilor Județene de Învățământ Preuniversitar și a Autorității Naţionale pentru Inspecție Școlară si Asigurarea Calității

Pentru prima data se instituie obligativitatea parcurgerii unui program de formare inițială de către managerul școlar, în prima săptămână de la preluarea mandatului, iar recrutarea pentru ocuparea funcțiilor de director şi de director adjunct se va realiza prin concurs public, național”, se arată în comunicatul de presă al organizației PNL Târgoviște.

În același context, liberalii subliniază că educația stă la baza oricărei societăți și că un sistem de învățământ de calitate asigură formarea unor generații sănătoase și implicit dezvoltarea economică și socială.

AUTOR: F.S.