În condițiile în care Stadionul „Eugen Popescu” se apropie de finalizare, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, spune că se gândește la înființarea unui Muzeu al Fotbalului Târgoviștean, în cadrul acestuia. Prezent, în această seară, la Riposta pe Net și Damboviteanul.com, edilul a precizat că printre obiectele expuse aici ar vrea să se numere fotografii vechi cu clubul și cu stadionul Chindia, dar și obiecte, care au legătură cu istoria clubului. În acest sens, Cristian Stan face un apel la toți cei care-și pot aduce aportul, împrumutând astfel de „exponate”.
„Vreau să facem în holul de jos, de sub tribuna nouă, un mic Muzeu al Fotbalului Târgoviștean, pentru că și cei tineri trebuie să știe istoria clubului și toate cluburile au. Vreau să-l facem exact la intrare, va fi o intrare foarte frumoasă. O să apelez la jurnaliști, dar și la suporteri, care poate au obiecte sau poze importante, să ni le împrumute pentru asta. Și poze cum arăta stadionul, câteva poze de la construcția stadionului, să nu se uite peste ani că între 2019 și 2022 acolo s-a construit un stadion. Chiar vreau să mă implic și pe această zonă a conștientizării a ceea ce a însemnat Târgoviștea, din punct de vedere fotbalistic, sper ca puțin câte puțin așa să-i facem pe cei tineri să cunoască istoria acestui club”, a explicat Cristian Stan.
AUTOR: F.S














