You are currently viewing DNA a prins în flagrant, când primea mită, un ofițer de poliție de la Corpul de Control al Ministerului de Interne

DNA a prins în flagrant, când primea mită, un ofițer de poliție de la Corpul de Control al Ministerului de Interne

Un ofițer de poliție din cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne a fost reținut de DNA pentru trafic de influență.

Flagrantul a avut loc ieri, iar polițistul va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Comunicatul DNA precizează faptul că ofițerul Ciprian Asanache-Damian a cerut suma de la o persoană (denunțător), lăsându-o să creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare ale respectivei persoane.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 august 2022, a inculpatului ASANACHE-DAMIAN DANIEL CIPRIAN, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ofițer de poliție angajat la Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne, inculpatul Asanache-Damian Daniel Ciprian ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, diferite sume de bani, lăsându-o să creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare ale respectivei persoane.

La data de 3 august 2022, inculpatul a fi primit de la persoana respectivă suma de 15.000 lei, pentru scopul menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 4 august 2022, inculpatul va fi prezentat judecătorilor din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Editor: I.F.A.