You are currently viewing Sibiu, orașul care promovează street art-ul

Sibiu, orașul care promovează street art-ul

Ediția a opta a Festivalului Internațional de Street Art din Sibiu (SISAF) s-a încheiat după zile întregi de muncă, în care cei 8 artiști invitați au pictat o suprafață totală de aproximativ 900 metri pătrați. În acest an, în cadrul festivalul s-au realizat 2 instalații de artă și 6 picturi murale, dintre care una va fi animată prin realitate augmentată.

Noile picturi murale realizate sub tema “Reflections” se alătură celor realizate anii trecuți, astfel că patrimoniul de artă stradală al Sibiului cuprinde astăzi 112 lucrări și nu mai puțin de 12.500 metri pătrați de culoare.

Artistul sibian Horațiu Bota a finalizat o instalație de artă inedită, expusă în Piața Huet, pe care a realizat-o printr-o tehnică de alăturare a mii de puncte (stippling) pe un panou de 2.5 metri pătrați. Lucrarea este prima de acest gen din festival care urmează să fie transformată în NFT cu ajutorul proiectului sibian Mons NFT.

Pictura va deveni o lucrare de artă în format digital, ce se alătură unei galerii de 10.000 astfel de creații care sunt tranzacţionate pe blockchain. În final, orice iubitor sau colecționar o poate cumpăra.

SISAF marchează în acest an 6 picturi murale accesibile localnicilor și turiștilor 365 zile pe an, în cadrul Galeriei de Artă Stradală a Sibiului.

Noutatea ediției în ceea ce privește alegerea locațiilor este aceea că nu s-au selectat doar locații noi, ci s-a dorit și refacerea unor fațade pictate cu ani în urmă la festival, dar care necesitau refacerea lor.

În acest an, fațadele a 4 blocuri de locuințe din Sibiu au fost cu totul schimbate prin arta stradală.

Lucrarea “Pachamama” a artistului Juan Jose Surace din Argentina a fost realizată pe un bloc de pe Calea Cisnădiei, nr. 17 și înfățișează natura în armonie cu umanitatea. Pictura murală propune o personificare puternică, redată prin imaginea a două personaje cheie – mama natură și o fetiță grijulie cu mediul.

Tradiția picturilor murale de pe unități de învățământ a continuat și în acest an.

Toate lucrările din cadrul Festivalului de Artă Stradală din Sibiu pot fi descoperite prin intermediul Sibiu Street Art Tour – un circuit prin locațiile acestei ediții, ce poate fi parcurs pe bicicletă.

Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociația ART Factory Transilvania și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Editor: I.F.A.