Grupul consilierilor municipali iberali susține un proiect privind înființarea unor trasee pietonale și pentru biciclete, la ieșirea din municipiul Târgoviște, pe o suprafață de minim 40 de hectare. Potrivit lui Adrian Bercu, liberalul care a prezentat inițiativa depusă pentru a fi discutată în cadrul ședinței de consiliu local, proiectul urmărește amenajarea unei arii naturale din “Pădurea Priseaca” prin reconversia acesteia în Pădure Parc, prin intervenții minime asupra vegetației existente, cu scopul de a asigura accesul facil la o zonă naturală.
Functionalitățile propuse sunt: rețea de alei pietonale, mobilier urban (banci, cosuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete), sistem de iluminare și supraveghere video, piste pentru bicicliști și trasee specifice, locuri de joacă pentru copii, amenajament zone sport, amfiteatru studiu, lectura si recreere, amenajament picnic, foisoare de observație flora si fauna, amenajament destinat animalelor de companie.
În acest sens, liberalii propun amenajarea etapizată a unei piste pentru bicicliști dublu sens – banda separată de traficul rutier, între Targoviste – Padurea Priseaca, pe o lungime de aproximativ 5 km., a unei parcări auto cu aproximativ 200 de locuri și a unei stații de acces cu transportul public, în Pădurea Parc Priseaca.
„Nu o să renunț la acest proeict, cred cu adevărat în el și în importanța lui pentru comunitate și direcția în care merge lumea. Dacă vrem să trăim cu toții mai bine, trebuie să înțelegem de ce este importantă natura și să le transmitem asta copiilor noștri”, a subliniat Adrian Bercu în cadrul conferinței de presă a PNL Dâmbovița, de astăzi.
AUTOR: F.S.














