La jumătatea lunii iunie, alpinistul dâmbovițean Geo Badea a plecat în în Himalaya, să cucerească vârful Broad Peak – 8050 m. Sprijinit de autoritățile locale și județene, temerarul a plecat într-o călătorie de mai bien de o lună, care i-a testat deopotrivă rezistența și instinctul de supraviețuire. A fost o expediție cu peripeții, care a fost încununată de succes. Astăzi, Geo Badea spuen povestea călătoriei sale și a unei nopți petrecute la 7600 de metri „o noapte albă și adesea confuză”.

„Mă consider, sincer, restanțier dacă nu vă povestesc ce am tras în acea nopte la 7600m pe Broad Peak. Deși nu am pretenția de a expune cu exactitate deplină întreg clișeul, asta în primul rînd din cauza aerului foarte rarefiat după care plămînii și creierul meu alergau cu disperare, dar am să încerc să vă povestesc cît mai realist cu putiință cele întînplate.
După ascensiunea vîrfului, 20 iulie, ora locală 13.20, fără oxigen suplimentar și fără sherpa, a urmat coborîrea. Nu m am grăbit și am tot stat pentru poze și, mai ales, peisaj. A fost, probabil, una dintre cele mai frumoase zile întîlnite în Himalaya. Soare all day, iar vîntul abia dacă adia. Ajuns în Șa la 7900m, ginesc cordelina pe care urcasem și urma să cobor hornul, un albastru izbitor de Voroneț. Cred că era de anul trecut, pentru că arăta cel mai bine dintre toate cele atîrnate. Pun coșulețul și încep coborîrea. Cînd ajung aproape de capătul inferior, unul din colțari mi se încurcă într o sfoară mai veche. Trag mai tare de picior, nimic. Nu reușesc să l scot din cîlți. Singura soluție, trebuie scos de pe bocanc. Reblochez coarda și cu o mișcare foarte incomodă reușesc să l desfac. În același timp, un scurt circuit, mă trăsnește la coloană. Ajung cu greu într o zonă mai confortabilă unde mi trag sufletul și reușesc sa repun colțarul pe bocanc. Spatele mă ține tare și abia cu greu reușesc să mă mai tîrăsc cîteva sute de metri în jos, după care renunț. Efectiv nu mă mai pot mișca de durere. Așa am ajuns să înoptez la aproximativ 7600m. A fost o noapte albă și adesea confuză, însă am luptat la maxim să rezist și, mai ales, să rămîn treaz. Spre dimineță colegii chilieni, azeri, polonezi, spanioli, m au condus spre Camp 3, unde a trebuit să mă odihnesc, iar în următoarele 2 zile, am coborît în Camp 2 și respectiv Base Camp.
Rezultat final: 8050m urcați, o noapte sub cerul liber și -8kg pierdute, încă nerecuperate, dar întreg.
Multă lume, însă trierea se face pe traseu. Puțini sunt cei „aleși” să facă vîrful. Un vîrf tehnic, istovitor, dar și frumos.
Pentru mine, ascensiunea vîrfului a fost o performanță, dar adevarata reușită, a fost cînd am ajuns in Tabăra de Bază. Acesta este, cred, sentimentul de mulțumire al fiecărui montaniard. Abia atunci, împlinirea este deplină.
Sfaturi de călătorie:
– Încercați să vă mișcați rapid la aclimatizare, astfel încît să reușiți să vă montați corturile în spații decente. Taberele sunt în general zone înghesuite și aglomerate de agenții, mai ales Camp 1.
– Nu cedați locul de cort pentru nicio agenție din lume! Unele cer asta.
– Bacshishul se dă numai după ce conveniți în grup suma și pt ce se dă.
– În Camp 3, recomand să mai dormiți o noapte înainte de ascensiunea finală. O să vă mișcați mai bine în ziua vîrfului.
Mulțumesc colegilor de expediție care au fost alături de mine pe parcursul acestei “aventuri„ și tuturor celor care, cu sufletul, cu fapta sau cu gîndul, au dat o mînă de ajutor reușitei acestei expediții.
Mulțumiri, Primăriei Municipiului Târgoviște și Consiliului Județean Dâmbovița pentru sprijin!”, transmite alpinistul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.














