You are currently viewing Seria tinerilor dâmbovițeni de excepție continuă cu o pianistă remarcabilă, Mihaela Manea

Seria tinerilor dâmbovițeni de excepție continuă cu o pianistă remarcabilă, Mihaela Manea

Ciclul „tineri de excepție”, prezentat publicului de profesorul Gabriela Istrate, continuă, astăzi, cu o tânără și talentată pianistă, născută la Târgoviște. Mihaela Manea a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă și, premiu după premiu, reușită după reușită, și-a construit deja o reputație demnă de un artist matur, care promite o evoluție remarcabilă și în viitor.

Mihaela Manea începe studiul pianului la 6 ani, în cadrul Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” și încă de la primul debut ca solistă cu orchestra (la vârsta de 9 ani), cucerește publicul prin stilul său fermecător de a mângâia pianul. Conștientă că este nevoie de multă muncă, perseverență și răbdare, Mihaela își desăvârșește talentul an de an, participând cu succes la Olimpiadele de muzică instrumentală, secțiunea pian sau la concursurile de specialitate din România și din Europa. Apreciată pentru seriozitatea și profunzimea sa în arta interpretativă, Mihaela obține mai multe burse din partea Fundației “Martin si Adriana Sternin” (2011- 2021), a Societății Beethoven din Viena (2016) și a Fundației Martha Sobotka Janeczcek a Universitatii de Muzica si Arte Dramatice din Viena (2018).

În evoluția ei remarcabilă, Mihaela este permanent susținută și încurajată de părinții ei, doi târgovișteni onorabili – Lăcrămioara și Marius Manea. Aceștia vor asigura condițiile optime pentru ca studiile universitare să se realizeze la Universitatea de Muzica și Arte Dramatice din Viena (cu reputatul profesor Stefan Arnold), unde Mihaela va absolvi cu distincție atât examenul de licență în 2019, cât și examenul de master în 2022. Și pentru că niciodată nu se oprește din a învăța, în prezent ea își continuă studiile la Viena și Graz.

Talentata noastră pianistă a susținut numeroase concerte și recitaluri pe scene prestigioase precum Konzerthaus Viena și alte scene importante din Olanda, Italia, Spania, Franța și Germania. Este deținătoare a peste 30 de premii internaționale, printre care premiul I la Concorso Internationale di Musica “Lorenzo Perosi”, Concorso Pianistico Internationale “Giuseppe Teraciano”, Concorso Internationale “Rovered’Oro”, Concours International de piano “Simone Delbert-Fevrier”, premiul III la Concursul International “Carl Filtsch” Sibiu, The International Piano Competition for Young Musicians Enschede Olanda (premiul III si premiul presei), Transylvanian International Competition (premiul Dinu Lipatti), Premiul I al Festivalului International Mdw (ISA – Reichenau, Austria), Siena International Piano Competition (Premiul II).

Dincolo de viața dedicată pianului, Mihaela își dorește să cunoască cât mai multă lume și să împărtășească prin muzică ideile și trăirile sale unui public cât se poate de larg.

”Aș vrea să pot da mai departe generațiilor mai tinere o parte din lucrurile pe care le-am învățat de la profesorii și mentorii mei – aș vrea să le spun colegilor mai tineri că de cele mai multe ori intuiția nu ne înșală, iar spontaneitatea și perseverența (la un nivel sănătos) sunt poate cei mai buni aliați pe care îi putem avea. Aș vrea desigur să continui și eu tot pe aceste principii. Mi-aș dori să cunosc cât mai multe locuri, săli de concerte și mai ales oameni care au dorința să mă asculte și să mă ghideze pentru a găsi ce e cel mai bine pentru mine”.
De fiecare dată când vine în România, Mihaela se simte acasă, cu mari emoții, mai ales atunci când cântă, pentru că fiecare concert este o mare provocare, este unic și irepetabil.
Felicitări, Mihaela!

AUTOR: F.S.