You are currently viewing Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, astăzi, pe primului sfânt canonizat pe teritoriul României, Sfântul Ierarh Nifon

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, astăzi, pe primului sfânt canonizat pe teritoriul României, Sfântul Ierarh Nifon

Sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși din România! Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 11 august pe primul sfânt canonizat pe pământ românesc. Vorbim despre Sfântul Ierarh Nifon, care s-a născut în ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440 și a fost chemat, în anul 1483 la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, urmând ca, după numai trei ani să ajungă patriarh al Constantinopolului.

În anul 1517, moaştele sale au fost aduse în Tara Românească de Sfântul Voievod Neagoe Basarab și în același an a fost canonizat, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.

Astfel, Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc şi cel care a alcătuit Rugăciunea de Dezlegare care se citeşte la Slujba înmormântării. Un mare dar oferit de către Sfântul Ierarh Nifon spiritualităţii şi culturii noastre este apariţia trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), toate tipărite la îndemnul sau.

Pentru a marca aceste evenimente important pentru creștini, la Târgoviște sunt organizate manifestări cu o profundă valoare spirituală. Seria acestora a început încă de aseară, cu Vecernia, oficiată pe podiumul din parcul Mitropoliei și a continuat cu un moment emoționant, Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Astăzi, încă înainte de ora 7.00, credincioșii au început să se adune la Catedrala Mitropolitană, unde este săvârșită Utrenia și Sfânta Liturghie, pe podiumul special amenajat. În imediata apropiere se află moaştele Sfântului Ierarh, unde creștinii se pot închina până târziu, în noapte.

AUTOR: F.S.