11 august 2022 este ziua când poate fi văzută ultima superlună a anului, practic momentul când orbita Lunii se află în cel mai apropiat punct de Pământ în timpul unei luni pline, potrivit Fox News.
Cine ratează momentul principal pentru a privi luna, care va veni la ora 21:36 p.m. ET (1:36 a.m. GMT), poate vedea o lună aproape plină pe 10 şi 12 august.
Aceasta este ultima şansă din an de a prinde o superlună.
Satelitul natural se va situa la o distanță cu până la 10% mai mică față de cea obișnuită de 380 de mii de kilometri, la ora locală 4:36. Astfel, corpul ceresc va părea cu 17% mai mare și cu 30% mai strălucitoare decât de obicei.
În acest an, fenomenul se suprapune cu ”Perseidele – cea mai frumoasă ploaie de meteoriți”, după cum o descrie NASA, care se produce între jumătatea lunii iulie și sfârșitul lui august. ”Perseidele” ajung la apogeu între 11 și 13 august, astfel că vizibilitatea lor va fi afectată de către luna plină. Ploaia se formează din resturile cometei Swift-Tuttle, cel mai mare obiect cosmic de acest tip (diametru de aproximativ 26 de kilometri) care trece în mod constant în apropierea Pământului.
Editor: I.F.A.