Distracția a fost cuvântul de ordine, aseară la Complexul Turistic de Natație, din Târgoviște. NANA, Geo Da Silva și Armonia Djs au însuflețit scena și sutele de spectatori prezenți, la prima seară a evenimentului ARMONIA Disco & Retro Târgoviște.
Diseară, în cea de-a doua seară a evenimentului, pe scena de la Complexul Turistic de Natația, vor urca NO MERCY, Vali Barbulescu, Body & Soul, Armonia Djs, iar mâine, Sweet Kiss, FUN FACTORY și Mirror Djs.

„Ceea ce se întâmplă la Complexul Turistic de Natație Târgoviște este un concept tip festival, întins pe parcursul a patru zile, propus de un operator privat. Sunt curios cum va decurge acest eveniment, sună interesant”, a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, în cadrul unei emisiunii dedicate evenimentului.

Conceptul ARMONIA disco & retro este organizat de peste 5 ani în orașele Sibiu și Cluj, de Asociația Viitorul Muzical, un organizator cu o experiență de 17 ani în domeniul muzical și peste 1 milion de spectatori prezenți în cadrul tuturor evenimentelor organizate până acum. Concertele sunt dedicate în principal nostalgicilor după muzica anilor 90.
AUTOR: F.S.














