You are currently viewing Camera de Comerț Dâmbovița recomandă soluționarea litigiilor prin Curtea de Arbitraj

Camera de Comerț Dâmbovița recomandă soluționarea litigiilor prin Curtea de Arbitraj

Într-o lume aflată în criză de timp și răbdare, timpul de rezolvare a unui litigiu în instanță se poate dovedi insuportabil. Tocmai de aceea, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița îi sfătuiește pe cei aflați în astfel de situații să apeleze la serviciile Curții de Arbitraj de pe lângă CCIA.

Instituția permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, este organizată şi funcționează în conformitate cu Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu Statutul Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Dâmbovița, precum şi în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare.

Practic, arbitrajul este o metodă de soluționare a litigiilor în care părțile convin să supună un litigiu unei persoane sau unui organism de persoane cunoscute sub numele de arbitru/ tribunalul arbitral. Tribunalul arbitral se pronunță asupra litigiului și pronunță o hotărâre definitivă și obligatorie.

Iată câteva avantaje pentru care Camera de Comerț Dâmbovița recomandă soluționarea litigiului pe cale arbitrală:
📌Reprezintă o modalitate de soluționare a litigiilor bazată pe acordul de voință al părților;
📌Se bucură de o largă recunoaștere atât în țară cât și în străinătate;
📌Întreaga procedură este confidențială;
📌Hotărârea se pronunță rapid (maximum 6 luni);
📌Costuri de judecată reduse;
📌Litigiile sunt soluționate definitiv, iar hotărârile au autoritate de lucru judecat.

AUTOR: F.S.