Centrul județean de Cultură Dâmbovița le reamintește celor inteersați că mai au fosr o săptămână la dispoziție să se înscrie la FESTIVALUL – CONCURS NAŢIONAL „ION DOLĂNESCU”, ediția a VIII-a. Competiția organizată de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în parteneriat cu Fundaţia Culturală “Ion Dolănescu”, va avea loc, în perioada 21-23 septembrie, la Târgoviște.
Festivalul are ca obiectiv cinstirea memoriei ilustrului artist Ion Dolănescu, dar și descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice, soliști vocali de pretutindeni, cu intenția de a-i încuraja în dorința de a-și îndeplini visul – acela de a deveni mari artiști.
Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc, având vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani. Nu se admite participarea aceluiaşi interpret la mai mult de trei ediţii ale festivalului. În afara concurenţilor care au câştigat Marele Premiu şi care nu mai au dreptul să participe în concurs, câştigătorii celorlalte premii mai pot concura, cu condiţia să nu fi participat mai mult de două ori.
Fişele de înscriere în concurs vor fi trimise pe adresa de e-mail a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa [email protected] sau pe fax la numărul 0245613112, până la data de 25 august 2022. Acestea vor fi însoţite de partiturile muzicale şi cifrajul armonic în tonalitatea în care se cântă piesele ce urmează a fi interpretate în concurs. Fişele incomplete duc la excluderea concurenţilor de la preselecţie.
Pentru realizarea preselecției, fiecare concurent va transmite un material filmat către organizatori astfel: online, pe adresa de email a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița: [email protected]. Concurenții vor realiza înregistrări video în care apar interpretând a capella cele trei piese cu care s-au înscris în concurs.
Înainte de a începe interpretarea cântecului, concurenții trebuie să menționeze verbal, pe înregistrarea video, următoarele: numele și prenumele, vârsta, localitatea de domiciliu, titlul cântecului pe care îl va interpreta, numele solistului vocal din repertoriul căruia provine cântecul, ”cântecul este înregistrat pentru Concursul „Ion Dolănescu”, ediția a VIII-a, 2022”.
AUTOR: F.S.














