Bestsellerul cunoscutei autoare, Chris Simion-Mercurian, publicat inițial în anul 2011, reușește să facă furori în rândul iubitorilor de ficțiune abia câțiva ani mai târziu. Mă prinde și pe mine, astfel că îmi devin mantră câteva sute de cuvinte, aranjate cum nimeni nu ar fi putut mai bine.

“Când ești pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbește din colțul camerei. Mi-ai șoptit toată copilăria că viața trebuie să fie o eternă lecție în care să ne pregătim să murim. Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârșit.” – paragraful care în ultimii ani m-a urmărit, propozițiile care au făcut înconjurul internetului și care au stârnit în mine sentimente contradictorii.

“Ce ne spunem când nu ne vorbim” ilustrează povestea unei femei care, diagnosticată cu o boală fatală, alege să părăsească fiecare cotlon al vieții ei, așteptându-și moartea într-o absolută singurătate. În tot acest timp, redacteaza scrisori electronice pe care, de fapt, nu le trimite nimănui. După doi ani, probabil sătulă de acest dans funerar, își reface analizele și descoperă că nu este bolnavă, ba din contră. Decide să se reîntoarcă la viața ei, însă descoperă, treptat, că nu se regăsește în niciun aspect al acesteia. De aici începe, după părerea mea, adevăratul declin, căci dacă am putut să mă obișnuiesc destul de rapid cu ideea morții – ca urmare a unui debut fatidic al romanului, sentimentul de străinătate resimțit în fața propriei realități, m-a copleșit.

Știți despre mine că citesc cât de mult pot, însă nu obișnuiesc să fac recomandări. Nici în articolul de astăzi nu am avut această intenție, însă, cu toate acestea, sper că v-am stârnit cât de cât curiozitatea. Merită! Mi-am adus aminte de titlu, căci de când l-am văzut mi-am imaginat o poveste – care s-a dovedit a fi departe de subiectul romanului. Rămâne să vă spun cu altă ocazie despre ce am gândit eu că vrea să vorbească autoarea, cât de diferit a fost subiectul pe care am crezut că urmează să îl abordeze, dar și ce aspecte aș fi vrut eu, de fapt, să fie discutate. În orice caz, un lucru este cert: în cazul bestseller-ului “Ce ne spunem când nu ne vorbim” pentru mine a fost un fel de..dragoste la primul rând.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște