A fost o seară de neuitat pentru toți cei care ați fost prezenți, ieri, la Ziua Comunei Dobra. Localnici, artisti si autorități au petrecut împreună, până la lăsarea nopții.

„Mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți, localnicilor din comuna noastră, artiștilor, echipei mele care s-a ocupat de organizare și nu în ultimul rând autorităților care au fost alături de noi mereu și nu puteau lipsi în această zi importantă, parlamentarilor, doamnei prefect și echipei sale, primarilor, domnului președinte al Consiliului Județean, domnul Corneliu Ștefan, care deși nu a putut fi prezent din motive obiective, a fost, este și va fi cu sufletul alături de noi toți cei din Dobra și ne-a transmis un călduros „La mulți ani!”. Să fim sănătoși cu toții!”, urează primarul comunei Dobra, Daniel Nica.

„A fost o onoare să particip, la invitația primarului Daniel Nica alături de colegi și de comunitate, la ziua localității.
Revin de fiecare dată cu mare bucurie într-o comună în care administrația investește în permanență.
Nu este ușor să aduci dezvoltare, dar cu perseverență, curaj, dăruire și multă muncă, primarul Daniel Nica reușește să transforme comuna într-una modernă, în care cetățenii beneficiază de servicii de calitate.
Bună colaborare între administrația locală și cea județeană este un beneficiu pentru cetățenii din Dobra.
Felicitări și mult succes în continuare!👏
Tuturor cetățenilor le doresc sănătate și prosperitate„, transmite prefectul Claudia Gilia.

AUTOR: F.S














