You are currently viewing Comitetul interministerial pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice s-a întâlnit la sediul MADR

Comitetul interministerial pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice s-a întâlnit la sediul MADR

Ministrul Petre Daea a condus, în data de 23 august 2022, la sediul MADR, ședința Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, în prezența tuturor membrilor care fac parte din această structură.

În cadrul ședinței, Petre Daea a supus atenției celor prezenți stadiul executării lucrărilor în câmp, cu accent pe evoluția recoltării la floarea-soarelui și porumb. În acest context, coordonatorul Comitetului interministerial a afirmat că în ciuda dificultăților cu care fermierii s-au confruntat, reprezentate de seceta pedologică severă, floarea-soarelui recoltată până la această dată ne oferă siguranța că există o cantitate totală suficientă care va asigura capacitatea de procesare a unităților de prelucrare și necesarul de consum din producția internă.

Totodată, ministrul i-a informat pe participanți asupra problemei ridicate de președintele Consiliul Județean Vaslui în cadrul vizitei pe care demnitarul MADR a efectuat-o în acest județ, aceea că mai multe baraje din județ nu sunt funcționale. În acest context, a afirmat că are în vedere promovarea în Guvern a unui act normativ pentru a putea prelua aceste baraje de la Ministerul Mediului – România la Ministerul Agriculturii în vederea includerii acestora în programul naţional de reabilitare a sistemului de irigaţii pentru a îmbunătăţi capacitatea de irigare a culturilor din zonele respective.

Editor: I.F.A.