Politica anti-plagiat pare că se aplică în România doar absolvenților obișnuiți, nu și persoanelor importante. Cei care s-au apucat de facultăți și doctorate, în a doua parte a vieții, și apoi s-au făcut miniștri sau chiar premieri sunt deasupra acestor aspecte, chiar și când există dovezi clare împotriva lor. Și cum România este țara tuturor posibilităților, probabil doar în România un ministru al educației poate fi acuzat și scăpa basma curata, dintr-o astfel de situație. Și asta tocmai când avem mai multă nevoie ca niciodată de o „Românie educată”, subliniază deputatul Daniel Blaga.
„Cel mai bun mod de a vă dovedi că suntem cinstiți este acela de a vă ruga să ne credeți pe cuvânt”. Cam așa s-ar putea sintetiza pe scurt lupta presupușilor plagiatori cu orice instituție liberă și apolitică ce-ar trebui să verifice eventualele falsuri. Cazul (încă) ministrului educației (culmea!), Sorin Cîmpeanu, nu-i unul singular. Beneficiind de faptul că șeful său direct, primul ministru Ciucă, el însuși acuzat faptic de un grosolan plagiat, a luptat pentru desființarea CNATDCU, Cîmpeanu e salvat acum de către universitatea care l-a „uns” doctor: USAMV. „N-a plagiat”, au conchis aceștia.
Întrebat dacă cei care i-au verificat lucrarea au fost doar colegi de-ai săi, Cîmpeanu e criptic: „nu cred că au fost doar colegi”. Poate că au fost și subordonați, cine știe? Cert e că orice furt intelectual devine tot mai greu de dovedit de-acum încolo, în lipsa transparenței pe care, abil, PSDNL a făcut-o nevăzută. „Suntem cinstiți, o spunem chiar noi, ce altă dovadă mai bună?” pare că va deveni un dicton într-o perioadă în care avem mai mare nevoie ca niciodată de-o Românie educată„, scrie Daniel Blaga într-o postare.
AUTOR: F.S














