La împlinirea a 31 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, președinta Maia Sandu a participat la ceremonia festivă organizată în Piața Marii Adunări Naționale, ocazie cu care le-a transmis un mesaj însuflețitor cetățenilor.
,,Moldovenii nu au nevoie să le spună cineva ce vor și cum să trăiască, noi am ales libertatea, ca pe o dorință liberă de a ne decide soarta singuri, de a ne apăra libertatea și drepturile, de a fi fericiți la noi acasă. (…) Moldova e frumoasă, ni-i dragă și există prin oamenii ei frumoși. Am întrebat copiii, ei simt mai bine, pentru că filtrează ce văd, ce simt, ptrintr-o inimă curată, nebătătorită de probelemele zilei de azi și îngrijorările celei de mâine. În ochii lor, Moldova e bună, fără facturile adunate în sertar, fără porumbul ofilit pe deal, fără secetă și criza energetică. În ochii lor mici, Moldova e mare. (…)
Am încredere că vom reuși, pentru că am ales să reușim, am ales să contăm. Tu contezi, familia ta contează, dorințele tale contează, când ai altă opinie contează. Să facem totul din răsputeri ca să transformăm Moldova într-un rai”, a declarat șefa statului, Maia Sandu, citată de Unimedia.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, că România va continua să fie cel mai important susţinător al statului vecin, cetăţenilor săi şi al integrării sale europene.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a spus că România va continua să se poziţioneze ferm pentru a sprijini paşii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Editor: I.F.A.














