Stau scrise pe peretele casei mele, departe de ochii musafirilor, dar suficient de “la vedere” încât să le recitesc zilnic, rândurile cele mai aprige ale rugăciunilor mele, cele fără de care casa mea nu ar fi fost completă, suficientă sau în armonie cu sufletele ce sălășluiesc în dânsa. Stă scris cu litere cursive că “unde-i credință, acolo e iubire; unde-i iubire, acolo e pace; unde-i pace, acolo e binecuvântare; unde-i binecuvântare, acolo e Dumnezeu; unde-i Dumnezeu..acolo lipsă nu e!”.

Gravată pe pereții casei mele, ruga către Dumnezeu îmi reamintește de fiecare dată de un alt pasaj drag sufletului meu, impregnat în materialul din care este făcută inima mea, căci numai dânsa m-a învățat, pe când eu știam doar să citesc, și nu să simt, ori să trăiesc, 1 Corinteni 13.

Știam să înșirui cuvintele, exact așa cum m-au învățat profesorii, mai întâi pe litere, apoi pe silabe, citeam de multe ori pe zi “Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”…însă decât într-un final, când am cunoscut iubirea, am înțeles în sfârșit de ce tânjeam după binecuvântarea casei mele și după mângâierea sufletului meu.

Despre cât de important este locul în care trăim v-am mai spus, de-a lungul timpului, în zeci de articole. Despre cât de importantă este relația dintre suflet și casă, nu v-am vorbit, însă, niciodată. Așa cum trupul este lăcașul inimii, iar acestea trebuie să fie în perfect tandem, așa trupul găsește în casa în care stă un loc sigur, cald și fericit. Lucrați în permanență ca inima, corpul și locuința să vă fie în perfectă armonie. Acolo unde ceva nu vă mulțumește, căutați să aduceți îmbunătățiri. Dumnezeu vă va binecuvânta casa, iar inima v-a binecuvântat-o deja. Rugați-L să rămână în dânsele și recitiți ori de câte ori simțiți, “binecuvântarea casei” și 1 Corinteni 13.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște