You are currently viewing Constantin Ana, primar Pucioasa: vom avea cu toții un an greu și vă cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat

Constantin Ana, primar Pucioasa: vom avea cu toții un an greu și vă cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat

Noul an școlar vine cu multe provocări, pentru elevii români, care vor trebui să se obișnuiască cu o serie de schimbări decise de conducerea Ministerului Educației. Pe lângă acestea, administrația locală și actorii procesului de învățământ din Pucioasa vor trebui să facă față și modificărilor cauzate de lintervențiile la 5 unități din orașul Dâmbovițean. Cu toate acestea, edilul Constantin Ana îi asigură pe părinți și pe elevi deopotrivă că administrația locală face toate eforturile pentru ca aceștia să resimtă cât mai puțin posibil efectele acestor lucrări.

Astăzi, incepe un nou an școlar, intr-o variantă noua, cu schimbări destul de multe (si nu toate bine venite), la capătul unei vacanțe de vara „fierbinți”, in care cadrele didactice ce lucreaza efectiv cu elevii s-au luptat pentru a indrepta anumite decizii luate de actuala conducere a Ministrului Educației! Deși constat o anumită bulversare in randul elevilor, parinților si chiar al profesorilor o să ma opresc din analiza mea aici și o să îi las pe cei care se pricep să o facă!
Iar eu o să mă concentrez asupra celor aproape 2800 de prescolari si elevi care incep anul scolar 2022-2023 in gradinitele, scolile si liceele din orasul Pucioasa!
Gândul meu se indreaptă spre ei si le urez succes tuturor! Ca de obicei un loc aparte au cei care pășesc pentru prima oară intr-o gradiniță, școală sau liceu, pentru că aici emoțiile sunt și mai mari!
Rămânând la orașul nostru vă asigur de faptul că, deși suntem compleșiți de lucrări, cu șantiere deja incepute sau având contractele de lucrări semnate pentru 5 unități de invațamânt, procesul educațional va decurge normal!
Impreună cu cei din conducerea unităților de invățământ si cadrele didactice, facem tot ceea ce este nevoie pentru ca toţi copiii noștri să invețe in condiții optime, chiar și in această perioadă dificilă!
Sigur, ne-am fi dorit ca elevii de la CNNT să inceapă incă de mâine școala la ei „acasă” in locația modernizata, insă recepția la terminarea lucrărilor se va face abia pe data de 7 septembrie din motive independente de voința noastră, urmând ca cel mai probabil pe 12 septembrie aceștia să iși reia activitatea in sediul lor, urmând ca cei de la Liceul tehnologic să frecventeze școala pentru un an de zile in cele trei corpuri moderne realizate din containere pe Bulevardul Trandafirilor.
Apoi, avem situația de la gradinița Prichindel, acolo unde copiii vor fi mutați in aproximativ 2 săptămâni intr-o locație provizorie aleasă după multe dezbateri, situată pe strada Nufărului, construită tot din containere, care va asigura insă toate condițiile pentru desfășurarea normală a activitații! Toate acestea datorită faptului că actuala locație in care funcționează Gradinița Prichindel va fi demolată in această toamnă pentru a face loc unui sediu modern pentru aceeași grădiniță!
In plus de toate acestea, Gradinița Micul Prinț este și ea pregatită pentru lucrările de modernizare ce vor incepe in săptămânile următoare, insă numai dupa ce vom muta preșcolarii de aici in cladirea ce a deservit Școala nr 3, pentru o perioada de un an de zile!
Enumerând toate proiectele acestea constat că vom avea cu toții un an greu și vă cerem incă o dată scuze pentru disconfortul creat!
Inchei prin a vă transmite incă o dată faptul că suntem permanent prezenți lângă unitățile de invațământ, așa încât singurul lucru la care trebuie să ne concentrăm este educația”, subliniază primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

AUTOR: F.S.