You are currently viewing Discurs emoționant al primarului Cristian Stan, la Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște

Discurs emoționant al primarului Cristian Stan, la Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște

Astăzi, au debutat în mod oficial, Zilele Cetății Târgoviște 2022. Manifestările au început, la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie, de unde autoritățile, însoțite de cetățenii adunați s-au deplasat în procesiune spre Parcul Chindia. Aici, la Complexul Muzeal „Curtea Domnească”, în zona ruinelor, se desfășoară Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște, prezidată de Ion Cucui.

Primarul Cristian Stan a spart gheața cu un discurs emoționant, prin care și-a reafirmat respectul pentru târgovișteni și atașamentul față de orașul pe care îl reprezintă și pe care îl sărbătorim în aceste zile.

„Dragi prieteni târgovișteni de oriunde vă aflați (…) Orașul nostru este casa noastră! Eu n-am putut niciodată să vorbesc despre Târgoviște altfel decât sentimental și încărcat de subiectivitatea celui care traduce acest oraș prin acasă. Eu sunt un târgoviștean simplu, pentru care acest oraș înseamnă totul: viață, familie, prieteni. Târgoviștea este, într-un fel, intersecția fericită a destinului meu: aici m-am născut, aici trăiesc, aici muncesc și aici vreau să-mi cresc familia. Aici sunt prietenii mei, aici am amintirile celor mai frumosi ani din viață și aici vreau să îmbătrânesc, iar cuvintele mele pot fi dublate, triplate, înmiite de toți cei care, ca și mine, iubesc acest oraș fantastic (…) Sărbătoarea orașului este sărbătoarea voastră! Bucurați-vă de ea”, îi îndeamnă Cristian Stan pe târgovișteni.

AUTOR: F.S.