Atitudinea Armeniei față de Azerbaidjan este inacceptabilă și va avea consecințe, după zile de ciocniri între cei doi vecini, spune președintele turc Tayyip Erdogan.
„Considerăm că situația care a apărut din cauza încălcării de către Armenia a acordului – încheiat după războiul (din 2020) care a dus la victoria Azerbaidjanului – este inacceptabilă„, a declarat Erdogan, la un miting în capitala turcă Ankara, conform Reuters.
„Această atitudine va provoca, desigur, consecințe pentru partea armeană, care nu numai că nu îndeplinește termenii acordului semnat, dar manifestă în mod constant o atitudine agresivă”.
Armenia și Azerbaidjanul, care se află în conflict de zeci de ani din cauza enclavei Nagorno-Karabah, s-au acuzat reciproc de declanșarea unei serii de confruntări la graniță care au izbucnit luni, potrivit Mediafax.
Un conflict în Caucazul de Sud, la răscrucea dintre Europa, Asia și Orientul Mijlociu, ar putea atrage marile puteri precum Rusia și Turcia, punând în același timp în pericol conductele care aduc petrolul și gazele din Marea Caspică spre vest.
Erdogan și președintele rus Vladimir Putin vor discuta despre recentele lupte atunci când se vor întâlni la Samarkand, Uzbekistan, la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat miercuri un oficial turc de rang înalt.














