You are currently viewing Insule ecologice digitalizate, pentru eficientizarea colectării selective a deșeurilor în Târgoviște

Insule ecologice digitalizate, pentru eficientizarea colectării selective a deșeurilor în Târgoviște

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, anunță un pas important în vederea eficientizării colectării selective a deșeurilor în orașul dâmbovițean. Este vorba despre depunerea, la finalul săptămânii trecute, a proiectului ”Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe raza municipiului Târgoviște, județul Dâmbovița”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, COMPONENTA C3 – ”MANAGEMENTUL DEȘEURILOR”, INVESTIȚIA I1, ”Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune”, SUBINVESTIȚIA I1.B. – ”CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE”.

În baza proiectului în valoare de 5.854.205 lei, vor fi înființate 100 de insule ecologice digitalizate, fiecare având în componență 5 containere pentru următoarele fracții: rezidual, plastic și metal, hârtie, sticlă și biodegradabil.

Insula ecologică este un ansamblu de containere digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor, iar accesul este asigurat pe bază de cartelă electronică (…) Platformele vor fi protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului. Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate precum și persoanele care introduc deșeurile în containere”, precizează primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

AUTOR: F.S.