You are currently viewing „Nu vom avea probleme cu frigul la iarnă”, dă asigurări vicepreședintele Senatului, Virgil Guran

„Nu vom avea probleme cu frigul la iarnă”, dă asigurări vicepreședintele Senatului, Virgil Guran

Vicepreședintele Senatului, Virgil Guran, dă asigurări că nu vom avea probleme cu frigul la iarnă. Prezent, astăzi, la conferința de presă a PNL Dâmbovița, senatorul a subliniat că s-a renunțat la plafonarea diferențiată în funcție de consum și că populația va trece cu bine peste sezonul rece.

Referitor la prețul gazului pentru populația României, pentru activitatea casnică, va fi de 0,31 de lei/kWh, indiferent de cât va consuma acea familie. Deci nu se  va mai pune un plafon pentru că sunt și oameni în vârstă, care au case mai mari, nu sunt încă izolate și consumă mai mult decât acel barem. Până va trece această iarnă și vom ajunge în sezonul cald, prețul acesta va fi garantat de stat, printr-o hotărâre a Guvernului Ciucă, iar executantul este Romgaz, în care statul este acționar în procent de 80%. Trebuie să liniștim populația, că nu vom avea probleme cu frigul la iarnă. Eu zic că este o măsură foarte bună și sunt convins că oamenii vor aprecia, dar mai încolo, că deja românii sunt suspicioși…și e bine să fim suspicioși, pentru că nu întotdeauna politicienii s-au ținut de cuvânt, când au spus ceva. dar în această privință, veți vedea că Guvernul Ciucă se va ține de cuvânt”, a precizat Virgil Guran.

Premierul țării a anunțat că procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depășit 80% și că România a atins astfel ținta stabilită de Comisia Europeană, pentru 1 noiembrie.

Așa cum am promis, vom avea suficiente cantităţi de gaz pentru iarna 2022–2023, astfel încât să protejăm consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale și industria critică”, a declarat Nicolae Ciucă.

AUTOR: F.S.