Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 770 de permise de conducere şi au retras 284 de certificate de înmatriculare, fiind aplicate amenzi de peste 3,3 milioane de lei, informează Agerpres.
Totodată, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 19 controale şi au aplicate sancţiuni contravenţionale de 27.000 de lei, a precizat duminică Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), într-un comunicat transmis Agerpres.
În acelaşi interval de timp, structurile de ordine publică au prins în flagrant 180 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 191 de fapte penale. De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de sâmbătă, s-au dispus măsuri preventive pentru 37 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 13 autori în 12 dosare penale.
Totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
Editor: I.F.A.














