La data de 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat un bărbat de 31 de ani, din Găești care, în baza unui permis de armă expirat, deținea un pistol de autoapărare și 25 de cartușe.
Polițiștii au indisponibilizat arma și muniția, iar, ca măsură complementară, au dispus față de bărbat anularea dreptului de port și folosire arme.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de nerespectarae regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 37 de ani, din Târgoviște.
Acesta este bănuit că ar fi deținut fără drept două pistoale de autoapărare supuse autorizării.
Pe parcursul acestei zile, bănuitul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
IPJ DÂMBOVIȚA














