CFR Călători anunță că intenţionează să achiziţioneze Societatea de Întreținere și Reparat Vagoane (SIRV) Titu, astfel încât aceasta să devină o întreprindere de reparaţii de material rulant cu acţionariat deţinut 100% de transportatorul feroviar de călători cu capital de stat. Astfel, compania ar avea propria companie de reparații de material rulant.
„Am demarat în premieră achiziţionarea de la un operator privat a unui atelier de reparaţii, să nu mai depindem la reparaţii de întreprinderile reparatoare, măcar pe controlul preţurilor. Intenţionez să achiziţionez SIRV Titu de la Astra Arad. Suntem în proces de evaluare şi, unificată cu SCRL Braşov, să fie o întreprindere de reparaţii material rulant cu acţionariat CFR Călători 100%”, a declarat directorul general al companiei, Traian Preoteasa, în cadrul audierilor care au avut loc, în Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.
Oportunitatea ar fi una importantă, pentru județul Dâmbovița, întrucât, dacă proiectul se va materializa, se vor crea din nou locuri de muncă, în sectorul feroviar, într-un moment în care modernizarea și dezvoltarea acestui domeniu este o temă de reflecție și discuție de actualitate.
AUTOR: F.S.














