You are currently viewing Partida Romilor Târgoviște caută soluții pentru cei care locuiesc fără forme legale sau care nu au acte de proprietate

Partida Romilor Târgoviște caută soluții pentru cei care locuiesc fără forme legale sau care nu au acte de proprietate

Partida Romilor Târgoviște caută soluții pentru membrii etniei, care locuiesc fără forme legale sau cărora le lipsesc actele de proprietate. După discuțiile cu prefectul județului și trecerea în revistă a posibilelor soluții, președintele organizației municipale, Nicolae Bălășoiu, a desfășurat, astăzi, o ședință de lucru la care au participat locuitori ai cartierelor Suseni și Prepeleac. Le-a fost alături cu sfaturi și fostul director al Direcției de Asistență Socială, Delia Stănescu dar și juriști care fac parte din Biroul Județean pentru Romi.

„Îndrumările și consilierile juridice ale domniilor lor au fost de mare ajutor, atât locuitorilor din cele 2 cartiere, cât și nouă, reprezentanților lor. Cum din documentele și situațiile prezentate, a reieșit că rezolvarea unor probleme depinde parțial și de unele departamente ale Primăriei Târgoviște, le vom prezenta autorităților locale, încredințați fiind de sprijinul pe care acestea ni-l vor oferi. Mulțumim pentru sprijin, mulțumim pentru sfaturi și suntem încredințați că împreună cu Biroul Județean pentru Romi și cu doamna Delia Stănescu, vom reuși să rezolvăm din problemele romilor ceea ce se poate rezolva pe cale legală”, precizează George Puiu, secretarul organizației Târgoviște Partida Romilor.

AUTOR: F.S.