Camera de Comerț Dâmbovița vine cu clarificări privind noile condiții de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului. Astfel, aceasta nu se suspendă, în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
-primește în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de Concediu;
-primește indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora;
-realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitării, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel nu depășește de 5 ori cuantumul minim al indemnizației.
AUTOR: F.S.














