You are currently viewing Primarul din Crângurile cu ochii pe unitățile de învățământ, după ce un elev „se juca prin școală cu o lamă de cuțit crezând că e ,Rambo”

Primarul din Crângurile cu ochii pe unitățile de învățământ, după ce un elev „se juca prin școală cu o lamă de cuțit crezând că e ,Rambo”

Primarul din Crângurile continuă să verifice lucrările care se efectuează în comuna dâmbovițeană, dar și modul în care se comportă elevii la școală. Asta în condițiile în care mai multe evenimente neplăcute au avut loc, în ultima perioadă, în unitățile școlare, motiv pentru care edilul a luat măsuri în consecință.

La sfârșit de săptămână, am verificat modul cum se lucrează la ,,Sistem 2-Branșamente canalizare”, sat Pătroaia Vale(aici lucrurile decurg bine) și așa cum am promis la deschiderea anului școlar, nu renunț la vizitele săptămânale prin școli , deoarece ne confruntăm cu probleme grave:
⛔️- nu mai devreme de azi, un elev se ,,juca” prin școala cu o lamă de cuțit crezând că e ,,Rambo”…m-a impresionat negativ!
⛔️-tot în această săptămână, alți 3 elevi, zic ei, ,,băieți de cartier”, umflându-se mușchii pe ei, au rupt ușa si trapa microbuzului școlar.
Prin urmare, începând de azi, vor face naveta Voia-Bădulești, PE JOS!”, anunță primarul Costin Barbu.

AUTOR: F.S.