Președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, continuă seria întâlnirilor cu reprezentanții administrației de la Chișinău. Senatorul a făcut o vizită în Republica Moldova, iar ieri a purtat discuții cu „obiective concrete și ambițioase”, cu înalți oficiali ai statului vecin.

„Întâlnirea pe care am avut-o astăzi la Chișinău cu Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova și Doina Gherman, președintele Comisiei de politică externă din Parlamentul de la Chișinău. O întâlnire bună, cu obiective concrete și ambițioase stabilite, după prima întâlnire comună (de acum câteva luni) din ultimii 30 de ani a parlamentelor României și Republicii Moldova”, precizează Titus Corlățean, într-o postare.
Senatorul Titus Corlăţean a declarat la Chișinău că Unirea se poate face prin infrastructură și dezvoltare regională. El a participat și la Forumul aleșilor locali ai Partidului Democrat din Moldova și ai Partidului Social Democrat din România.
„Este un for care transmite un semnal foarte clar. Este dorinţa privind aprofundarea unei cooperări la nivelul administraţiei locale, judeţene, raionale, în beneficiul cetăţenilor, pentru că România fiind un stat membru al UE evident că are access la o serie de axe de finanţare cu fonduri europene, structurale de dezvoltare regional şi transfrontalieră. Republica Moldova este nu doar o soră a României, Râepublica Moldova face parte din Europa şi trebuie să facă parte din UE”.
AUTOR: F.S














