Oceanul Pacific va dispărea, arată o simulare computerizată a mișcării plăcilor tectonice aflate în continuă mișcare, realizată de cercetători australieni. Chiar și așa, cel mai vechi ocean de pe planetă mai are însă încă 300 de milioane de ani de existență, scrie Science Alert.
În fiecare an, oceanul se reduce cu câțiva centimetri, așa cum se întâmplă de când era un superocean care înconjura ultimul supercontinent din Pangea. Oceanul este locul unde plăcile tectonice se ciocnesc și se deplasează una peste alta. Cunoscute sub numele de „Inelul de foc”, aceste locuri din Pacific funcționează precum canalelor de scurgere a căzii de baie. În fiecare an, câțiva centimetri din placa Pacificului alunecă sub placa eurasiatică și placa indo-australiană, iar distanța dintre America de Nord, Asia și Australia se micșorează.
În timp ce unele studii sugerează că Oceanul Atlantic, care se extinde astăzi, ar putea începe să se micșoreze în viitor, creând astfel un supercontinent înconjurat de un super ocean Pacific, cercetătorii de la Universitatea Curtin au o cu totul altă părere. În loc să se formeze un al doilea continent asemănător Pangea, ei susțin că va apărea un nou supercontinent, numit Amasia, rezultat din ciocnirea dintre America de Nord și Asia. Simulările recente realizate de cercetătorii din Australia se bazează pe parametri reali ai plăcii și a mantalei din prezent și din trecut, care au fost apoi introduși într-un supercomputer pentru a prezice viitorul. „În ultimele două miliarde de ani, continentele Pământului s-au ciocnit pentru a forma un supercontinent la fiecare 600 de milioane de ani, cunoscut sub numele de ciclul supercontinentului”, spune cercetătorul Chuan Huang, coordonatorul echipei de cercetare.
„Simulând cu un supercomputer modul în care plăcile tectonice ale Pământului ar trebui să evolueze, am reușit să arătăm că în mai puțin de 300 de milioane de ani este posibil ca Oceanul Pacific să dispară, permițând formarea Amasiei„, afirma el.
Spre deosebire de alte simulări ale unor supercontinente, aceasta sugerează că Oceanul Pacific, şi nu Oceanul Atlantic sau Marea Caraibelor, va fi distrus atunci când se va forma Amasia.
În modelul actual, Amasia apare atunci când Pacificul se închide din cauza slăbirii stratului superior al scoarţei oceanice.
Editor: I.F.A.