România trece în ultimul weekend din luna octombrie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, data de 29 spre 30 octombrie, la ora oficială de iarnă, ora 4:00 urmând să devină ora 3:00, ceea ce înseamnă că vom dormi mai mult cu o oră.
Această zi va fi cea mai lungă zi din an, ceea ce înseamnă că ziua de 30 octombrie va avea 25 de ore în loc de 24 de ore.
Astfel, România revine la ora Europei de Est + 2 UTC, ora de iarnă fiind considerată ora standard.
Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră. Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convenţional a fost un neo-zeelandez pe numele Hudson, în 1898, scrie Ziarul Financiar.
Specialiștii susțin că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta la ora de iarnă.
Editor: I.F.A.














