Uneori le uităm rapid, alteori, niciodată. Devin apă, foc, dor mistuitor. Ascultate, dau viață. Nespuse la timp, provoacă remușcări. Suntem creați prin Cuvânt pentru că hrana noastră adevărată sunt cuvintele. Nu mâncarea și băutura pot ostoi foamea și setea de infinit. Între noi și El e Cuvântul, iar între noi, cuvintele. Asemenea semințelor, ele cad pe lângă drum, pe piatră, cresc între spini sau aduc rod bogat. Semănate, ele pot schimba o întreagă lume. Ignorate, aduc întuneric și moarte.

Când oamenii iubeau tăcerea, valorau o întreagă avere. Puține și atent selecționate, treceau din gură în gură. Nimeni nu îndrăznea să le conteste adevărul. Scrise, au devenit mai sfinte. Cei care le rosteau bine puteau conduce popoare. Ajungeau la inimi prin adierea Duhului. Erau înmiresmate de sfințenia vieților celor care le transformau în pagină de Evanghelie. Și vindecau patimi grele, ridicând poverile nevăzute ale păcatului.

Mai târziu, oamenii n-au mai crezut în puterea lor. Au început să vorbească mai mult fără a mai spune nimic. S-au îndepărtat de Cuvânt pentru a-și spune propriile basme. Cuvintele lor și-au pierdut Viața aducând suferință. S-au transformat în minciuni, în opinii, în vorbărie, pentru că puțini le mai păstrau în adâncul inimii lor. Nu mai aveau răbdarea și nădejdea Semănătorului.

La sfârșit, l-au omorât pe Semănător. Înfricoșați de teribila forță a semințelor Lui n-au înțeles că El învia în fiecare cuvânt care reușea să încălzească chiar și piatra ce fusese odinioară o inimă. Le luau în râs, le răstălmăceau, le înlocuiau cu nouvorba corectitudinii politice. Le-au transformat în arme.

Lipsite de Cuvânt, cuvintele noastre nu mai au adevăr, viață, sens. Se pierd în eterul îmbâcsit de tot felul de transmisii sau mesaje. Ne e dor de acel timp în care aveau putere multă,iar aceasta poate fi un bun motiv să iubim mai mult tăcerea. De aceea, Cuvântul dă rod însutit în cel care va răbda până la sfârșit. Până atunci, flecarii clipei își dispută întâietatea strigând și mai tare, răstignind Cuvântul.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, Profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „