Prietenia este relativă. Fiecare o percepe într-un mod diferit, iar de-a lungul timpului am învățat că raportându-ne la vârstă, termenii ei se schimbă radical. La douăzeci și șase de ani, definiția Dicționarului Explicativ al Limbii Române îmi este aproape suficientă, astfel că percep prietenia ca pe un “sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane, pe baza acestor sentimente; legătură bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune”. Cred cu tărie că priatenia este despre suport, despre susținere necondiționată, despre ajutor sincer.

Știți reclamele pe care televiziunea le difuzează la orele de top ale audienței? Nu, nu cele pentru medicamente, ci cele în care suntem îndemnați să susținem producătorii locali și produsele fabricate în România? Am mers în piață de zeci de ori și am observat cu tristețe că trei din cinci legume sunt achiziționate în sistem angro, produse în țări îndepărtate, și revându-te sub eticheta rodului local, la un preț mult mai ridicat decât cel al supermarketurilor. Cu alte cuvinte, nici nu mâncăm mai sănătos, nici nu sprijinim producătorul român, ori afacerea lui de familie și mai și ajungem să scoatem din buzunar o sumă nejustificat de mare pentru ceea ce primim.

În timp, mi-am format o mini-rețea de prieteni cu care mă ajut reciproc. Cam toți înțelegem conceptul de prietenie în mod similar, astfel că suportul și susținerea, respectul și toleranța sunt caracteristici fără de care relația dintre noi nu ar exista. M-am hotărât să îmi privesc apropiații ca pe niște producători locali, ca pe niște mici afaceriști – aflați la început de drum, ca pe niște distribuitori de alimente și de servicii pe care, în mod normal, le cumpăr și de care am nevoie.

Am o prietenă din Voinești ai cărei părinți se ocupă cu producția de mere. Am gustat de la ei zeci de feluri până să mă opresc la un soi care să-mi încânte papilele gustative. De atunci cumpăr mere numai de acolo. O altă prietenă confecționează mărțișoare – brodează și coase exact ceea ce îți dorești. Cu ajutorul ei îmi surprind în fiecare primăvară celelalte prietene. O alta este tehnician stilist protezist, sau manichiuristă, mai pe înțelesul tuturor, și de când a ales acest drum îi sunt clientă fidelă. Un amic a lansat de curând o carte, am cumpărat-o, am citit-o și am așezat-o, cu drag, lângă celelalte, în bibliotecă. Îi susțin pe toți așa cum pot, cum știu eu mai bine. Înainte să merg într-un anumit loc pentru un anumit serviciu mă gândesc dacă nu cumva unul dintre cunoscuții mei mă poate ajuta. Plătesc, fără îndoială, însă am un avantaj imbatabil – le sunt prietenă, astfel că pot spune când ceva nu este neapărat pe placul meu, fără să mă simt stânjenită sau cu banii luați într-un mod nejustificat.

Închei prin a reveni la întrebarea acestui articol:

Știți reclamele pe care televiziunea le difuzează la orele de top ale audienței, cele în care suntem îndemnați să susținem producătorii locali și produsele fabricate în România? Ei bine, data viitoare când vreți să cumpărați ceva, luați în calcul vecinul care are stupi, vecina care vinde ouă, cea care croiește acasă, cu o mașină mică și veche, dar cu care își rotunjește venitul, prietena care a studiat limba străină la care copilul dumneavoastră are nevoie de pregătire suplimentară, tatăl amicului care vinde și repară încălțări. Ei sunt producătorii locali, pe ei merită să îi susținem. Nu doar pentru că fabrică în România, și fabrică bine!, ci și pentru că ne sunt prieteni, iar una dintre caracteristicile cele mai importante ale prieteniei este reprezentată de susținerea reciprocă!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște