„Eu nu cred că intrăm în Schengen. Eu cred că ne-am bătut singuri cuie în talpă şi cu Legile justiției, şi cu abordarea pe Schengen. Păi, nouă ni s-a spus că Legile justiţiei trebuie acordate cu legislaţia europeană, tocmai ca o condiţie pentru a fi acceptaţi în Schengen. Eu vă spun că am acordat aceste legi, le-am dezacordat cu tot ce înseamnă prevedere constituţională, le-am dezacordat cu tot ce înseamnă bunul simţ al cetăţeanului, le-am făcut într-o formă pe care ne-au cerut-o ambasadele, cine ne-a mai cerut, tot să intrăm în Schengen” Declarația îi aparține deputatului PSD, Radu Popa, și a fost făcută în cadrul interviurilor DC NEWS.
Deputatul dâmbovițean a subliniat în acest context că pariul său este că nu vom intra în Schengen și că România este tratată diferit față de alte state UE, deși românii plătesc și ei taxe și sunt cetățeni europeni.
„Am făcut o deplasare, vara asta, cu maşina, în zona Grecia – Bulgaria – Turcia – România şi vă spun că am stat în vămi foarte mult. Am stat puţin şi în vama slovenă, unde este Schengen – veneam din Italia. Oricum, era un spaţiu Schengen unde am stat la vamă şi, în general, în vămile din Grecia, Bulgaria şi România am stat mult. Nu este normal! Până la urmă şi noi suntem cetățeni europeni, românii plătesc taxe”, a spus Radu Popa, la DCNews TV.
AUTOR: F.S.














