You are currently viewing Structurile M.A.I. aproape de cetățeni, la târgul anual din orașul Fieni

Structurile M.A.I. aproape de cetățeni, la târgul anual din orașul Fieni

Jandarmii în cooperare cu polițiști, pompieri și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au organizat, astăzi, 26 octombrie a.c., o acțiune de informare a cetățenilor pentru prevenirea faptelor care le-ar putea pune în pericol siguranța, a faptelor de corupție, precum și despre respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la locuințe și în gospodării din mediul rural.

Activitatea s-a desfășurat în târgul anual de Sf. Dumitru organizat în oraș și a constat în discuții interactive cu cetățenii cu privire la faptele antisociale (furt din buzunare/gospodării, violență domestică, cerșetorie etc.), la care ar putea fi martori sau chiar victime, despre infracțiunile de corupție, precum și despre consecințele nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor.

În cadrul activității informativ-preventive au fost distribuite peste 250 de pliante informative.