You are currently viewing Adrian Fetecău este invitatul lui Ionuț Vulpescu, astăzi, la Avangarda

Adrian Fetecău este invitatul lui Ionuț Vulpescu, astăzi, la Avangarda

Actor, jurnalist sportiv, fondator al uneia dintre mișcările de succes ale umorului și divertismentului românesc, Grupul VOUĂ, Adrian Fetecău este prezent, astăzi, la microfonul Avangardei, alături de fostul ministru al culturii, Ionuț Vulpescu. El va explica tripla semnificație a anului 2022, în lumina a trei celebrări: 65 de ani de viață, 40 de ani de VOUĂ și 30 de ani de gazetărie sportivă la Radio România Actualități.

Un podcast despre începuturile Grupului Vouă, despre mutația de la formula Cenaclului la cea a Grupului, despre perioada în care mișcarea umoristică a fost cenzurată și bucuria de a cânta ceea ce Adrian Fetecău numește o melodie “șlăgăroasă”, „Tânăr și liber”, imnul anilor 80 pentru o generație care, mai târziu, avea să se elibereze de comunism. Adrian Fetecău povestește ce mai înseamnă performanță în sportul românesc și mai ales în „tenisul inventat de diavol”.

Dialogul cu Adrian Fetecău poate fi urmărit pe pagina de Facebook și pe canalul dedicat de YouTube.

AUTOR: F.S.