You are currently viewing Carmen Holban este noul președinte al OFSD Dâmbovița

Carmen Holban este noul președinte al OFSD Dâmbovița

Peste 500 de femei social-democrate dâmbovițene și-au ales, ieri, conducerea, pentru următorii patru ani. În urma votului, deputatul Carmen Holban este noul președinte al OFSD Dâmbovița, preluând ștafeta de la Claudia Gilia.

„Sunt serioase! Își respectă promisiunile și, de foarte multe ori, sunt cele care aduc stabilitate în partid.

Sunt doar câteva dintre calitățile membrelor Organizației Femeilor Social Democrate Dâmbovița. Acest lucru s-a văzut și în această seară, în cadrul conferinței de alegeri a noii conduceri a OFSD Dâmbovița.

Discursurile susținute de colegele noastre în fața a peste 500 de delegate ale organizațiilor de femei social-democrate ne-au demonstrat că OFSD Dâmbovița este o FORȚĂ. Totodată, prin activitatea lor, doamnele și domnișoarele ne-au arătat că sunt mai mult decât pregătite pentru a face față oricărei funcții politice și administrative.

Iar din această seară, odată cu alegerea doamnei deputat Carmen Holban în funcția de președinte al OFSD Dâmbovița, organizația intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

O felicit pe Carmen și, de asemenea, îi mulțumesc doamnei Claudia Gilia pentru că, în toți acești ani, a fost cea care a ținut unită Organizația Femeilor Social Democrate Dâmbovița„, transmite președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Mulțumesc tuturor colegelor mele din Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate Dâmbovița! Suntem o ECHIPĂ, iar împreună vom demonstra cât suntem de puternice!

OFSD Dâmbovița va fi alături de toate femeile acestui județ, iar implicarea noastră se va vedea pe toate palierele, atât cele politice, cât și cele administrative.

Rolul nostru, în toate aspectele vieții cotidiene, nu este doar necesar! Este definitoriu pentru societatea în care vrem să trăim și să ne creștem copiii și nepoții.

Tocmai de aceea, vă promit că vocea noastră se va auzi și că ne vom ocupa locul binemeritat. Fără îndoială, acest lucru se va întâmpla pentru că, alături de noi, este președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Îi mulțumim, și pe această cale, pentru sprijinul acordat Organizației Femeilor Social Democrate Dâmboviţa (…)

Nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc Claudiei Gilia pentru toate lucrurile bune și frumoase pe care le-a realizat în mandatul ei de președinte al organizației”, precizează deputatul Carmen Holban.

AUTOR: F.S.