You are currently viewing Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei defecțiuni la centrala termică, la Niculești

Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei defecțiuni la centrala termică, la Niculești

Mai multe echipaje de urgență au intervenit, în urmă cu puțin timp, în cazul unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Principală, comuna Niculești, sat Niculești Vale.

La fața locului acționează Garda Cornești cu o autospecială de stingere și o ambulanță cu paramedici SMURD, Detașamentul Moreni cu o autospecială de stingere și Garda Racari cu o autospecială de stingere.

La locul incendiului pompierii au constatat că incendiul se manifestă la acoperisul casei pe o suprafață de cca. 120 mp si în camera centralei termice.

Din fericire, până in acest moment nu sunt înregistrate victime. Incendiul a fost localizat in scurt timp de  pompieri și se acționează pentru lichidare.