You are currently viewing A murit actrița Monica Fermo care, în a doua parte a vieții, s-a calugărit la Ierusalim

A murit actrița Monica Fermo care, în a doua parte a vieții, s-a calugărit la Ierusalim

Actrița Monica Fermo s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Monica Fermo devenise, spre sfârşitul anilor ’70, una dintre cele mai provocatoare prezenţe actoriceşti de pe scena Naţionalului bucureştean. După cum mărturisea ea însăşi mai târziu, “primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea”.

Aceasta a luat calea credinței după ce fusese botezată, la vârsta de 32 de ani.

Monica Fermo s-a născut dintr-un tată evreu, creștinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemților. Părinții ei nu au botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. A primit botezul abia la vârsta de 32 de ani, atunci când a căpătat numele Elena și a luat calea credinței. La Ierusalim, acolo unde se stabilise în a doua parte a vieții, aceasta a primit numele Maica Ecaterina.

Editor: I.F.A.