You are currently viewing Președintele CJD le solicită primarilor dâmbovițeni finalizarea rapidă a documentațiilor necesare implementării tuturor proiectelor

Președintele CJD le solicită primarilor dâmbovițeni finalizarea rapidă a documentațiilor necesare implementării tuturor proiectelor

Primarii dâmbovițeni au participat, astăzi, la sediul CJD, la o întâlnire cu conducerea administrativă a județului. Principalele teme dezbătute au fost: evoluția Programului Național „Anghel Saligny”, Programul Județean de Dezvoltare Locală și Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a făcut un apel la edili, să finalizeze rapid documentațiile necesare implementării tuturor proiectelor.

„Implementarea acestor investiții, 137 de proiecte depuse prin „Anghel Saligny” de 82 de primării și Consiliul Județean Dâmbovița și 107 proiecte prin PJDL, precum și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată sunt strâns legate de instituțiile avizatoare invitate la discuțiile de astăzi: S.G.A. Dâmbovița, reprezentanți ai A.B.A. Argeș-Vedea și S.G.A. Argeş, ai Agenţiei de Protecţie a Mediului și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Dâmbovița.

Atât eu, cât și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, le-am solicitat reprezentanților UAT-urilor dâmbovițene finalizarea rapidă a documentațiilor necesare implementării tuturor proiectelor, iar reprezentanților instituțiilor avizatoare, urgentarea emiterii rezoluțiilor de care depind proiecte importante pentru localitățile noastre.

Vom organiza în permanență astfel de întâlniri! Este nevoie de o strânsă colaborare între autoritățile locale și instituțiile statului, toate acestea fiind în interesul dâmbovițenilor”, subliniază președintele CJD, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.