You are currently viewing DGASPC Dâmboviţa ne invită să susţinem victimele violenţei domestice, în cadrul unei acțiuni stradale

DGASPC Dâmboviţa ne invită să susţinem victimele violenţei domestice, în cadrul unei acțiuni stradale

Direcția Aenerală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmboviţa ne invită, vineri, 25 noiembrie, la o plimbare în aer liber, pentru susţinerea victimelor violenţei domestice. Manifestarea își propune să marcheze „Ziua internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeii”. Cu acest prilej, începând cu ora 11.00, se va desfășura o acţiune stradală dedicată femeilor pentru care viaţa a devenit un chin.

„Haideţi să fim cât mai mulţi cei care le susţin, le înţeleg şi empatizează cu ele, pentru a le da curaj să plece din acel mediu toxic, să facă un pas înainte spre o viaţă nouă!
Doar împreună putem schimba soarta femeilor agresate!
Marşul de protest împotriva violenţei asupra femeii se va desfăşura pe traseul strada Poet Grigore Alexandrescu – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Prefectura Dâmboviţa”, informează DGASPC Dâmbovița.

AUTOR: F.S.