Unul dintre cei mai mici luptători de la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște a reprezentat cu fruntea sus România la un concurs internațional.
La Memorialul „J. Urbana”, găzduit la Praga (Cehia), Nicolae Sofronovici a urcat pe podiumul de premiere. La puternicul concurs de lupte libere, sportivul antrenat de Georgiana și Marin Filip a cucerit medalia de aur, la categoria 39 de kilograme. Pe durata întrecerii, micuțul luptător de la CSȘ Târgoviște a învins sportivi din Cehia și Franța.
„Felicitări Nicolae și îți dorim mult succes in continuare! Mulțumim, în special părinților care au făcut posibilă deplasarea sportivului in Cehia”, a transmis la finalul competiției antrenorii secției de lupte de la CSȘ Târgoviște.
M.I.