Viața este surprinzătoare, darnică și plină de oportunități. Orizontul infinit poartă pe umeri speranța zilei de mâine și nostalgia zilei de ieri. Universul este angrenat doar în relații bilaterale, el cunoaște reciprocitatea mai bine ca orice și ca oricine, oferă ceea ce primește, își plătește întotdeauna datoriile. Cerul nu are limite, norii sunt mai aproape decât credem – trebuie doar să credem!
Târgoviștea a îmbrăcat o haină de ceață densă, aerul este rece și tare, iar sfârșitul de săptămână se anunță ploios. Abia aștept ca iarna să-și intre cu totul în drepturi. Abia aștept să dăm startul articolelor crăciunistice și subiectelor sărbătoristice. Și cu toate acestea, decembrie pare prea departe, mult prea departe.
Tocmai pentru că sunt un om al extremelor, exagerat de schimbător și de nehotărât, în plină toamnă târzie, parcă duc dorul verii. Unei veri adolescentine, lipsite de griji, cu drumuri lungi și libere, cu asfalt uscat, cu destinații însorite, cu plaje fine și cu bronz auriu. Ador anotimpul cald și pentru cineva care s-a născut în luna iunie, ai putea să crezi că displac iarna, însă o iubesc deopotrivă. Sunt îndrăgostită irevocabil și iremediabil de tot ce înseamnă “viata”. Îmi doresc să trăiesc veșnic.
Așa cum v-am obișnuit, textele mele au un caracter colocvial, iar temele existențiale, ori subiectele elaborate, sunt departe de a fi obiectul acestora. Vă povestesc din experiență, mă confesez vouă și, sper eu, vă aduc mai aproape de o realitate pe care mass-media zilelor noastre o evită – din motive întemeiate sau mai puțin întemeiate, în funcție de poziția pe care alege sau este nevoit jurnalistul să o adopte.
Astăzi, de exemplu, aș vrea tare mult să mă pot întoarce în timp, undeva în luna iulie, pe faleza unei cunoscute stațiuni de pe litoralul românesc. Aș vrea să mă reîntorc într-un anumit moment, un moment pe care să îl fi prețuit, atunci, mai tare. Astăzi m-a năpădit dorul și m-a izbit de pereții unei case goale. Mâine? Mâine am să cred din nou.
Am să cred că “viața este surprinzătoare, darnică și plină de oportunități, că orizontul infinit poartă pe umeri speranța zilei de mâine și nostalgia zilei de ieri, că universul este angrenat doar în relații bilaterale, că el cunoaște reciprocitatea mai bine ca orice și ca oricine, că oferă ceea ce primește și că își plătește întotdeauna datoriile, că cerul nu are limite și că norii sunt mai aproape decât credem – trebuie doar să credem!”..dar toate acestea abia mâine. Astazi..

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște