You are currently viewing Regele Charles a interzis servirea de foie gras în toate reşedinţele regale

Regele Charles a interzis servirea de foie gras în toate reşedinţele regale

Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă că regele Charles al III-lea al Marii Britanii a interzis ca foie gras să fie servit în toate reşedintele regale, relatează sâmbătă dpa.

Ca un gest de recunoştinţă, organizaţia pentru drepturile animalelor i-a trimis regelui o mostră de „faux gras” vegan preparat de chef Alexis Gauthier, care şi-a transformat restaurantul din Londra în unul complet vegan, scrie Agerpres.

În calitate de prinţ de Wales, Charles a oprit utilizarea în reşedinţele sale regale de foie gras – un produs dezgustător pentru care sunt raţele şi gâştele sunt hrănite forţat până când ficatul lor ajunge la o dimensiune de până la 10 ori mai mare decât cea normală înainte ca animalele să fie sacrificate„, a declarat o purtătoare de cuvânt a Peta.

Acum, Peta a primit confirmarea că Majestatea Sa a extins această politică plină de compasiune la Palatul Buckingham şi la toate celelalte reşedinţe regale britanice”, a mai spus ea.

Totodată, Peta face campanie pentru ca regele Charles să nu mai folosească hainele din blană de hermină la ceremonia de încoronare care va avea loc viitor. În schimb, apărătorii drepturilor animalelor cer ca la ceremonia să se folosească blănuri sintetice care nu afectează animalele.

Editor: I.F.A.