You are currently viewing Corneliu Ștefan: Dâmbovița, un exemplu pentru foarte multe administrații din țară

Corneliu Ștefan: Dâmbovița, un exemplu pentru foarte multe administrații din țară

Dâmbovița este cu mulți pași în fața altor județe din țară, în ceea ce privește gestionarea și colectarea selectivă a deșeurilor. Aceasta este concluzia la care au ajuns, astăzi, invitații dezbaterii „Reciclarea, în fața unor noi provocări legislative” organizată de DC NEWS. La întâlnire a participat, alături de reprezentanți ai Ministerului Mediului, președinți de consilii județene, senatori și deputați, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Măsuri precum colectarea selectivă a deșeurilor din întreg județul, proiectul de peste 90 de milioane de euro la a cărui documentație lucrăm acum, „Instalație de tratare a deșeurilor colectate separat”, precum și proiectele primăriilor dâmbovițene, privitoare la o mai bună și mai consistentă colectare a deșeurilor, au făcut din Dâmbovița un exemplu pentru foarte multe administrații din țară”, precizează Corneliu Ștefan.

Președintele CJD mai subliniază importanța întâlnirilor între factorii implicați, pentru găsirea celor mai bune soluții pentru un mediu mai curat, dar și a armonizării legislației țării noastre cu cea europeană.

Cert este și faptul că autoritățile centrale trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană, însă ținând cont de starea de fapt din teritoriu, așa cum de altfel am solicitat chiar în debutul dezbaterii”, subliniază Ștefan.

AUTOR: F.S.