Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 23 noiembrie, un proiect de lege care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru dansatori şi soliştii de balet, alături de balerini şi acrobaţi.
S-au înregistrat 227 voturi ”pentru”, 20 ”contra” şi o abţinere.
Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr.263/2010, în sensul includerii dansatorilor şi a soliştilor de balet în categoria persoanelor a căror vârstă standard de pensionare poate fi redusă până la 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi, alături de balerini şi acrobaţi, respectiv includerea soliştilor de balet în enumerarea profesiilor din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale, prevăzute în anexa nr.4 la Legea nr.263/2022.
Măsura a trecut tacit de Senat, în urmă cu aproximativ o lună, Camera Deputaților fiind for decizional.
Inițiatorii legii consideră că măsura este necesară, „având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”.
Editor: I.F.A.