You are currently viewing Valentin Calcan, ales în echipa de conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României

Valentin Calcan, ales în echipa de conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României

Încă o reușită pentru județul nostru, la nivel de reprezentativitate. Președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan, a fost ales, ieri, în echipa de conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României , pentru următorii 5 ani. Votul colegilor săi este o recunoaștere a eforturilor făcute de dâmbovițean pentru a sprijini mediul de afaceri și pentru a face din CCIA o instituție vizibilă, care contează.

Mulțumesc Membrilor Camerei de Comert si Industrie a României pentru votul pe care mi l-au acordat, în cadrul Adunării Generale, pentru un loc în Colegiul de Conducere.

Faptul că pentru următorii cinci ani voi fi în echipa de conducere a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei mă onorează.

Ca președinte al Camerei de Comerț Dâmbovița, mi-am dorit încă din prima zi de mandat să readuc încrederea mediului de afaceri în instituția noastră.

Rezultatele îmi arată că suntem pe drumul cel bun și prin noua poziție, Dâmbovița va conta la nivel național” subliniază Valentin Calcan.

AUTOR: F.S.